Știri din actualitate Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Cetățenii pot vota online proiecte importante de mediu prin intermediul platformei ECOnsultare.ro

Publicat: joi, 2 Iulie 2020 , ora 11.49

Începând cu 1 iulie 2020, toți cetățenii României au la dispoziție platforma ECOnsultare.ro, prin intermediul căreia pot vota online proiecte importante de mediu și își pot exprima opiniile asupra acestora, informează AGERPRES.


Platforma a fost lansată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și este primul instrument de consultare și voting online din România.


Opiniile populației vor fi parte din fundamentările politicilor de mediu viitoare.


Prima consultare publică pe care Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor o va realiza prin intermediul ECOnsultare.ro va avea ca subiect sistemul garanție-returnare. Prin acest sistem, la cumpărarea unei băuturi din magazin, se reține o garanție, care este ulterior înapoiată la returnarea ambalajului din sticlă sau PET al respectivului produs, tot în magazin. În acest fel, românii vor fi responsabilizați și motivați să returneze ambalajele din sticlă și PET, care vor lua, astfel, calea reciclării.


Astfel, întrebările la care cei care accesează platforma trebuie să răspundă sunt:

Considerați oportun ca magazinele să primească sticle/peturi/doze de aluminu contra unei garanții financiare (sume de bani)?


Care este valoarea garanției pentru care ați returna ambalajele la magazin?


De asemenea, următoarele consultări publice vor avea ca temă înăsprirea sancțiunilor pentru tăierile ilegale , managementul speciei urs, cum creștem nivelul de protecție al ariilor protejate, precum și dacă demersurile întreprinse de MMAP pentru împădurirea terenurilor degradate se bucură de susținerea publicului.


Radio România Brașov FM