ACUM:
0.00
Transilvania by night

Înapoi

Pe cerul României a apărut un vultur sur, specie rară, pe cale de dispariție

Publicat: joi, 15 Octombrie 2020 , ora 14.20

Pe cerul României a apărut un vultur sur, o specie rară, pe cale de dispariție.


Epuizată, pasărea a ajuns în grija Asociației pentru protecția Păsărilor și a Naturii Grupul Milvus, după ce a fost prinsă de către rangerii Parcului Natural Lunca Mureșului în zona de vest a țării și dusă mai întâi la Asociația Vets4Wild în Târgu Mureș.


Am fost anunțați de un coleg din Arad că a ajuns la el o pasăre mai deosebită, este vorba despre un vultur sur. Din spusele colegului - cu suspiciunea că ar avea o stare de slăbire excesivă. Foarte rapid, sâmbătă, a ajuns pasărea la noi și, consultând-o, nu am găsit semne majore de boală. În afară de o stare de epuizare, nu am găsit nimic deosebit”, a spus reprezentantul Asociației Vets4Wild, Borka Levente.



Vulturul sur este acum într-un padoc special, încăpător, unde se reface în siguranță. Se bănuiește că a plecat din Serbia sau Bulgaria, unde mai sunt câteva exemplare, pentru că pe teritoriul României nu a mai fost văzută această specie din perioada celui De-al Doilea Război Mondial.


Din păcate niciun exemplar nu mai trăiește la noi, dar noi credem cu tărie că vulturul sur va reveni. Vulturii sunt niște specii care mănâncă leșuri. Ei, practic, fac curățenie în natură - sunt sanitarii noștri. Noi sperăm ca această specie să revină și să aibă colonii în România, dar asta va mai dura”, a spus președintele Asociației Grupul Milvua, Papp Tamás.


Această pasăre necrofagă cu rol sanitar a dispărut din România din mai multe cauze, printre care vânătoarea, otrăvirile și agricultura, după cum spun reprezentanții asociațiilor amintite.

De doi ani, Asociația Grupul Milvus are parte de o serie de oaspeți speciali la Centrul de Reabilitare a Animalelor Rănite – un vultur negru, doi codalbi și acum acest vultur sur. După ce se își va reveni, vulturul sur va fi eliberat.

Camelia Vlad