Știri din sport Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Vești bune de la ciclistul zărneștean Edi Grosu

Publicat: duminică, 19 Aprilie 2020 , ora 16.10

Ciclistul zărneștean Edi Grosu și-a prelungit contractul încă un an, până în 2021, la echipa franceză Nippo Delko One Provence.

Grosu este, practic, primul ciclist din lume care semnează un contract în timpul pandemiei de coronavirus.


Echipa cu sediu în Marsilia nu a resimțit la fel de serios impactul crizei economice în comparație cu alte grupări și a început să pregătească și sezonul viitor după ce o mare parte din acesta a fost deja compromis:


Totul s-a concretizat în mai puțin de două săptămâni de la propunerea lor. Am ajuns la un numitor comun foarte repede și sunt foarte bucuros de alegerea făcută. Aveam și o ofertă de la o echipă de World Tour. Din păcate această echipă are probleme financiare în acest moment și am decis să nu riscăm nimic pentru sezonul viitor. Cele mai noi vești sunt foarte bune pentru că Ineos și Mittchelton-Scott nu sunt siguri de participarea în Turul Franței datorită pandemiei și sunt șanse ca anul acesta în luna august să luăm parte la Turul Franței. Asta mă motivează foarte tare, având în vedere că Jocurile Olimpice s-au amânat cu un an. Vă doresc tuturor un Paște fericit și Lumina Sfântă să vă binecuvânteze. Și cel mai important lucru este să stați în case, pentru a trece peste această perioadă neagră”, a spus Edi Grosu.

Rutierul român, care ne va reprezenta la următoarele Jocurile Olimpice în proba de șosea, a avut un an 2019 foarte bun, câștigând cursa Ronde van Limburg, terminând pe primul loc în clasamentul sprinterilor în Turul Lacului Qinghai cu două victorii de etapă, si reușind victorii de etapă în Turul Slovaciei și Croației.

Adrian Susanu, Nucu Jalea