Înapoi

Viziere de protecție pentru personalul medical, create în Universitatea Transilvania

Publicat: duminică, 29 Martie 2020 , ora 11.26

75 de viziere vor ajunge la personalul medical din spitalele brașovene.

Vorbim despre viziere realizate chiar la Brașov, de către cei de la Universitatea Transilvania. Asta pentru că Universitatea a pus în funcțiune două linii de microproducție bazate pe tehnologia de printare 3D pentru producerea acestora, anunță reprezentanții Universității Transilvania.

Capacitatea de producție a ajuns la 40 de bucăți/zi, mai spun aceștia, și deja primul lot de 75 de bucăți urmează a fi distribuit.

Până în acest moment au fost implicați în această activitate 9 studenți, 4 absolvenți și 7 cadre didactice, cercetători și doctoranzi.

Activitatea este coordonată de Daniel Voinea și Mihai Comșiț, după cum au mai anunțat reprezentanții Universității.

Adina Chirvasă