ACUM:
10.03
Weekend împreună (continuare)
Urmează:
11.00
Buletin de știri

Arhivă : Știri din Brasov Înapoi

Ascensorul de la Castelul Bran, desemnat câștigator absolut

Publicat: miercuri, 13 Februarie 2019 , ora 16.37
Ascensorul de la Castelul Bran a fost desemnat câștigator absolut la nivel mondial. Proiectul acestuia a fost înscris într-o competiție mondială ce s-a desfășurat în Statele Unite ale Americii. Ascensorul „STONE” proiectat și executat de o firmă brașoveană a fost desemnat câștigător absolut la categoria “Lifturi speciale”. Acesta este parte integrantă a Tunelului Timpului, la rândul său considerat cea mai mare inovație din peisajul muzeografic european actual. Obiectivul a fost inaugurat la 1 iulie 2018, în urma unei investiții de 1 milion de euro. Până anul trecut, tunelul secret nu fusese niciodată deschis pentru turiști de la construcția sa din urmă cu mai bine de 80 de ani. Acesta a fost construit pentru a ușura parcurgerea de către Regina Maria, bolnavă de artrită, a drumului dintre castel și parcul unde îi plăcea să se relaxeze. Accesul se făcea prin vechea fântână din curtea interioară a castelului cu ajutorul unui lift. Acum, turiștii coboară 30 de metri sub pământ tot prin vechea fântână, de această dată cu ascensorul „STONE”, iar apoi parcurg la pas tunelul de 40 de metri lungime pentru a ajunge în parcul regal. Pe 25 februarie, câștigătorii vor fi sărbătoriți chiar la Castelul Bran de la ora 11.00.
Bianca Bucă