Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Brașovencele, primele care au protestat mut împotriva violenței domestice

Publicat: luni, 1 Aprilie 2019 , ora 12.52

Aproximativ 50 de brașovence au protestat, mut, împotriva violenței domestice, duminică după amiază, în Piața Sfatului.

Cu bandă adezivă lipită pe gură, femeile au cerut, prin pancardele pe care le țineau în mâini, ca guvernanții să prevadă fonduri necesare pentru cumpărarea brățărilor electronice pentru monitorizarea agresorilor care au primit ordin de restricție.

Protestul lor vine după ce, în martie, o femeie a fost omorâtă  la Sighetul Marmației de către fostul partener de viață. Protestul de la Brașov a fost organizat de Asociația Femeile Se Implică. Președinta acesteia, Elena Belloiu, a subliniat că, la Brașov, femeile au mai mult curaj să apeleze la autorități atunci când se află într-o astfel de situație, însă nu peste tot în țară este la fel.

Participanții au atras atenția că acele brățări electronice ar permite autorităților să vadă când agresorul încalcă ordinul de protecție. Dar este nevoie ca toate apelurile victimelor domestice să fie luate în considerare.

În 2018, potrivit statisticilor, în România au fost 87 de victime ale violenței domestice. 

Brașovencele sunt primele din țară care cer guvernanților public să fie prevăzute fonduri pentru achiziționarea brățărilor electroice pentru monitorizarea agresorilor.

Adina Chirvasă