ACUM:
10.03
Weekend împreună (continuare)
Urmează:
11.00
Buletin de știri

Arhivă : Știri din Brasov Înapoi

Pensionarii brașoveni nu sunt prea interesați de tichetele sociale oferite de Primărie pentru Paște

Publicat: miercuri, 10 Aprilie 2019 , ora 13.23

Vârstnicii brașoveni cu venituri mici nu sunt prea interesați de tichetele sociale oferite de Primărie pentru Sărbătorile Pascale. 

Doar jumătate dintre beneficiari s-au prezentat, până acum, la sediul Direcției de Asistență Socială pentru a-și ridica tichetele sociale oferite în cadrul campaniei „Dar din suflet pentru seniori” și asta în condițiile în care valoarea tichetelor s-a dublat și a ajuns la 100 de lei.

Potrivit reprezentanților municipalității, doar 4.000, din 8.300 de beneficiari și-au ridicat aceste tichete, iar campania se încheie în data de 25 aprilie.

De campania „Dar din suflet pentru seniori” beneficiază brașovenii cu vârsta minimă de 63 de ani, femeile, respectiv 65 de ani, bărbații, ale căror venituri nu depășesc o mie de lei pe lună.

Tichetele sociale pot fi ridicate, de la sediul Direcției de Asistență Socială, lunea, marțea, miercurea și vinerea între orele 08.30-15.30 și joia de la 08.30 la 17.00.

Monica Neacșu