Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Semnare de contracte pentru noii manageri de la Spitalul de Boli Infecțioase și Maternitate

Publicat: marți, 16 Aprilie 2019 , ora 14.23

Noii manageri de la Spitalul de Boli Infecțioase și Maternitate au semnat contractele cu președintele Consiliului Județean, Adrian Veștea.

Contractele de management au o durată de patru ani, iar evaluarea activității managerilor va fi realizată, anual, de către o comisie aprobată prin dispoziție a președintelui Consiliului Județean Brașov.

Ramona Ionescu, directorul Spitalului de Boli Infecțioase, spune că principalul său obiectiv este adaptarea structurii organizatorice și a ofertei de servicii de sănătate, din cadrul spitalului, la Strategia Națională de Sănătate și la nevoile populației județului.

Aceasta presupune reducerea numărului de paturi de spitalizare continuă - îngrijiri de tip acut – și creșterea celui de paturi de spitalizare continuă – îngrijiri de tip cronic cu 10.

De asemenea, Ramona Ionescu dorește înființarea unei structuri de îngrijire la domiciliu, pentru scăderea duratei de spitalizare.

Mircea Preda, noul director al Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie vrea ca, la finalul mandatului său, Maternitatea să fie un spital renovat în întregime.

Președintele Consiliului Județean, Adrian-Ioan Veștea, i-a asigurat, pe cei doi manageri, de tot sprijinul administrației județene.

Sorin Țârcă