Arhivă : Știri din Brașov Înapoi
40 de copii din Cernăuți au fost, în weekend, într-o excursie tematică la Brașov
Publicat: luni, 29 Iulie
2019
, ora 13.51
40 de copii din Cernăuți au fost, în weekend, într-o excursie tematică la Brașov. Ei au vizitat Biserica Neagră, Piața Sfatului, cetățuia de pe dealul Straja, dar și Castelul Bran sau Peleșul.
O parte dintre copiii veniți la Brașov sunt membri ai unui ansamblu folcloric, iar alții sunt elevi și studenți cu rezultate excepționale la învățătură.
Excursia a fost organizată de Institutul Euxodiu Hurmuzachi, insituție aflată în subordinea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni.
Din lista obiectivelor de vizitat nu au lipsit Muzeul Județean de Istorie din Brașov, Bastionul Graft și Bastionul Țesătorilor.