Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

CNAS, noi contracte pentru tratamentul hepatitei virale cronice C

Publicat: marți, 17 Decembrie 2019 , ora 12.48

Casa Națională de Asigurări de Sănătate anunță că a finalizat negocierile în baza cărora vor fi încheiate, până la finalul acestui an, noi contracte pentru tratamentul hepatitei virale cronice C.  

Vor beneficia de tratament fără intererfon un număr de 17.500 de pacienți adulți cu hepatita C, indiferent de stadiul de fibroză și ciroză compensată, pentru genotipul 1b, cel mai des întâlnit în România, dar și pentru genotipurile 1a și 4, care înregistrează o incidență mai scăzută în țara noastră.

De asemenea, pentru prima oară va fi acordat tratament fără interferon și pentru 100 de copii și adolescenți cu vârsta cuprinsă între 12 și 18 ani.     

Tratamentul fără interferon are o rată de vindecare a hepatitei C de peste 95%.

CNAS a demarat și procedurile necesare pentru inițierea negocierilor în vederea încheierii unui contract pentru tratamentul pacienților cu hepatita C care nu pot utiliza regimurile terapeutice fără interferon actuale, respectiv pentru pacienții cu ciroză decompensată și cei cu genotipurile mai rar întâlnite în țara noastră: 2,3,5,6.

Sursa AGERPRES


Radio România Brașov FM