Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Focar de infecție la un cămin pentru persoane vârstnice și cu handicap, descoperit de Protecția Consumatorilor

Publicat: luni, 3 Februarie 2020 , ora 10.23

Focar de infecție descoperit de inspectorii de la Protecția Consumatorilor la un cămin de bătrâni din județul Brașov, mai exact la cel de la Timișu de Sus.

Este vorba despre  tencuială căzută, băi murdare, faianță și gresie sparte, dușuri pline de rugină și nespălate, mucegai, pereți denivelați, tigăi spălate într-un lighean de inox, mese rupte la bucătărie și proptite în niște lemne, saci cu cartofi depozitați pe jos.

Acestea sunt condițiile în care sunt ținute zeci de persoane vârstnice sau cu handicap, susține șeful Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor, Sorin Susanu.

„Condiții igienico-sanitare total necorespunzătoare pentru o zonă de alimentație publică, produse alimentare a căror stare termică a fost modificată, depozitare incorectă a materiei prime, respectiv direct pe paviment, a precizat reprezentantul Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor, care a adăugat că responsabilii centrului ar fi motivat faptul că s-au făcut destul de multe lucruri, s-au mai remediat alte probleme și urmează, în cel mai scurt timp, să se intervină și asupra acestor chestiuni.

Toate produsele neconforme au fost confiscate, iar inspectorii au interzis folosirea camerelor pline de mizerie și igrasie. 

Inspectorii OPC susțin că, în această săptămână, când vor primi toate documentele cerute, vor avea și rezultatele anchetei. Până la aceasta oră, redacția noastră nu a putut obține un punct de vedere și de la conducerea centrului.

Saviana Russu