Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Locatarii din blocul de locuințe sociale de pe Zizinului intră în evaluare, în următoarele 6 luni

Publicat: luni, 17 Februarie 2020 , ora 19.16

Locatarii din blocul de locuințe sociale de pe strada Zizinului vor avea contracte prelungite cu încă șase luni.

În acest timp, fiecare familie de acolo va fi reevaluată și va trebui să aducă dovezi pentru a justifica faptul că este caz social și poate beneficia de acest sprijin.

Cazurile justificate vor rămâne în continuare acolo, cele care nu sunt justificate, vor trebui să plece, a anunțat primarul municipiului Brașov, George Scripcaru.

"Nu poți să fi un caz social cu două mașini în viața de zi cu zi, dar în acte să figurezi cu venituri 0. De asemenea, sunt situații unde sunt persoane care locuiesc acolo teoretic, dar care sunt plecate din țară și dau anunț de subînchiriere a locuinței.", a precizat George Scripcaru, primarul municipiului Brașov.

Pe de altă parte sunt și cazuri sociale, a susținut edilul, care, însă, nu au prezentat toate documentele justificative, iar aceștia vor trebui să le arate viitoarei comisii de analiză.

Reamintim că actualul bloc de locuințe sociale, cu 44 de apartamente, a fost amenajat în locul fostului cămin al Liceului de Alimentație Publică.

Lucrările s-au finalizat în 2014, când au intrat acolo 44 de cazuri sociale, aflate în evidențele Direcției de Asistență Socială.

Locuințele au fost alocate pentru o perioadă de 5 ani. În cazul familiilor în care se justifică continuarea acordării acestui sprijin, primarul va prezenta Consiliului Local un proiect de hotărâre prin care acești beneficiari să fie protejați social.

Adina Chirvasă