Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Literatura a ieșit din nou în oraș

Publicat: luni, 2 Martie 2020 , ora 17.27

Poezie și literatură pentru copii, creată chiar de studenții și masteranzii Facultății de Litere, din cadrul Universității Transilvania. Asta citesc, astăzi, tinerii ce se formează la Facultatea de Litere din Brașov, în cadrul tradiționalei activități "Literatura iese în oraș".

Seria de lecturi publice are loc în două librării din oraș și a ajuns deja la cea de-a 8-a ediție.

"Ideea a fost a domnului profesor Andrei Bodiu, care era decanul nostru în urmă cu 8 ani - ceea ce facem noi mai interesant să poată fi prezentat publicului și anume literatura de creație originală scrisă atât de studenți în cadrul cenaclului facultății sau în cadrul masteratului de inovare culturală, unde există cursuri de Creative Writing, cât și de profesori care sunt scriitori. Mulți dintre profesorii Facultății de Litere sunt poeți sau prozatori sau dramaturgi.", a spus conf.dr. Adrian Lăcătuș, decan al Facultății de Litere Brașov.

Pentru această activitate, studenții care citesc sunt selectați.

"Este și o formă de validare acest exercițiu. Este necesar pentru un poet care vrea să își facă cunoscută poezia pentru că o lectură publică are specificul ei și cere o anumită prezență. Studenții învață asta în acest exercițiu.", a adăugat Adrian Lăcătuș.

Seria de lecturi publice este doar una dintre activitățile pregătite pentru aniversarea zilei Universității Transilvania Brașov, marcată în 1 martie. Cu această ocazie, fiecare dintre cele 18 facultăți a pregătit un program special, program ce se va încheia în 6 martie.

Adina Chirvasă