Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

La Brașov nicio persoană nu este infectată cu coronavirus

Publicat: joi, 12 Martie 2020 , ora 12.05

La Brașov nicio persoană nu este infectată cu coronavirus, 35 de persoane sunt carantinate și 234 de persoane sunt în autoizolare. Există și 1 caz suspect de infectare cu COVID-19, potrivit Direcției de Sănătate Publică Brașov.

Un bărbat de 29 ani, din localitatea Brașov , reîntors în data de 11 martie din Italia, Milano, cu febra și tuse, a fost consultat la Spitalul de Boli Infecțioase Brașov. Acesta este suspect de infectare cu COVID-19. El este internat și au fost recoltate probe care vor fi analizate la Spitalul de Boli Infecțioase din Brașov.

În această noapte, în județul Brașov, au fost carantinate 34 persoane. Încă de la intrarea în România, au fost escortate de către Jandarmerie și aduse în județul Brașov, unde au fost așteptate de reprezentanți ai DSP Brașov și ai Prefecturii Brașov. Persoanele carantinate sunt asimptomatice, iar în cazul lor urmează să fie recoltate probe.

Radio România Brașov FM