Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Brașovul, al treilea pe țară la numărul de confirmări cu COVID-19

Publicat: joi, 2 Aprilie 2020 , ora 13.40

Brașovul se află pe locul al treilea la numărul de confirmări cu COVID-19, cu 117 pacienți infectați, după Suceava, cu 701 de cazuri, și București, cu 505 cazuri.


Potrivit informațiilor prezentate la ora 13.00 de Grupul de Comunicare Strategică, la nivel național au fost confirmate cu coronavirus 2.738 de persoane.


Dintre acestea, 267 au fost declarate vindecate și externate din unități spitalicești. Și 5 brașoveni, din cei 117 confirmați până la această oră, se află pe lista cu pacienții vindecați.


Din nefericire, la nivel national, s-au înregistrat și 94 de decese, marea majoritate având și alte boli cronice grave.


Sursele oficiale au precizat că, de la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, Poliția a plasat în carantină instituționalizată 1.290 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 50 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Camelia Vlad