Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Mașinile ruginite ale unor instituții, motiv de gâlceavă

Publicat: marți, 28 Aprilie 2020 , ora 12.05

Șeful Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorului Brașov, Sorin Susanu, a notificat IPJ Brașov despre faptul că a observat în trafic mai multe autoturisme ale instituției care prezentau coroziuni ale caroseriilor, fapt care ar putea afecta buna funcționare a vehiculelor și ar putea pune în pericol viața conducătorilor auto, în opinia lui.


Demersul vine la două săptămâni distanță după ce polițiștii rutieri au sancționat conducătorul auto aflat la volanul unui autoturism al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului din cauza stării avansate de degradare a mașinii, pe principiul „legea nu se aplică discreționar în funcție de calitatea deținătorului auto, a conducătorului auto sau a Stării de Urgență în care se află România”.


„A fost înaintată o adresă către conducerea IPJ Brașov în care le-am adus la cunoștință despre constatările și informațiile pe care le avem. Au fost observate în trafic autoturisme aparținând instituției lor care prezintă evidente urme de deteriorări a caroseriei, cât și alte probleme gen lovituri și accidentări”, a spus Sorin Susanu.


Sorin Suanu a adăugat că, din partea autorității pe care o reprezintă, ar putea sesiza și alte organe de stat să cerceteze situația, dacă va avea suspiciuni că legea nu este aplicată corepunzător și în cazul mașinilor de Poliție, așa cum s-a întâmplat în cazul mașinii de la Protecția Consumatorului.


Până la acest moment, IPJ Brașov nu a exprimat nici un punct de vedere oficial în urma sesizărilor lui Sorin Susanu.

Camelia Vlad