Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Orice inspecție la clasă, echivalată pentru dascălii care se înscriu la Definitivat. Solicitarea trebuie făcută până în 5 iunie

Publicat: luni, 25 Mai 2020 , ora 16.21

Candidații înscriși pentru Definitivat care nu au susținut prima inspecție de specialitate în cadrul examenului pot solicita inspectoratului școlar recunoașterea notei obținute la ultima inspecție la clasă. Însă, solicitarea trebuie făcută până în 5 iunie.


Este doar una dintre modificările făcute în metodologia cadru de de organizare și desfășurare a examenului național de definitivare în învățământ, aprobată de Ministerul Educației. De asemenea, Ministerul a precizat că se consideră vechime în muncă și perioada în care au fost suspendate cursurile, în starea de urgență și cea de alertă.


Examenul scris de Definitivat va avea loc în 22 iulie, cu respetarea tuturor normelor din starea de alertă. Nota minimă de promovare este 8, dar sunt luate în calcul nu doar nota de la examenul scris, ci și inspecția, precum și portofoliul.


Definitivatul este examenul care le dă candidaților promovați dreptul de practică în învățământul preuniversitar. Cei care nu trec examenul de definitivat pot să fie angajați în învățământ doar pe perioadă determinată, cu statut de profesor debutant.

Adina Chirvasă