Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Peste jumătate dintre pacienții infectați cu Covid-19 s-au vindecat

Publicat: miercuri, 17 Iunie 2020 , ora 17.50

O nouă centralizare a datelor efectuată de Direcția de Sănătate Publică Brașov indică un total de 589 pacienți COVID-19 vindecați, conform raportărilor de la unitățile medicale.


Cei mai mulți, 221 de pacienți, s-au vindecat și au fost externați din Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Brașov, 203, din Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Brașov, iar 103 de pacienți din Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov. 56 pacienți au fost externați după vindecare, din Sanatoriul de Nevroze Predeal. Acestora li se adaugă 5 brașoveni vindecați externați din Spitalul Județean Sf. Gheorghe (spital-suport COVID-19 pentru județul Brașov) și un brașovean vindecat externat de la Institutul Național de Boli Infecțioase „Dr. Matei Balș”.


Amintim că, de la începutul pandemiei de Covid-19, 1.085 de persoane au fost confirmate la Brașov, dintre care 58 de persoane au decedat.

Camelia Vlad