Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Lucrările de închidere a celulelor 1 și 2, de la depozitul ecologic din Brașov, aproape de finalizare. Ministrul Mediului dă Brașovul ca exemplu de bună practică

Publicat: luni, 6 Iulie 2020 , ora 16.01

Ministrul Mediului, Costel Alexe, a dat, azi, ca exemplu de bună practică Brașovul, după ce a vizitat, împreună cu autoritățile locale și județene, Depozitul Ecologic de Deșeuri, la care se lucrează pentru închiderea celulelor 1 și 2. Aici funcționează și un sistem de captare și transport al gazului de depozit din Celulele 1 și 2 – cel mai modern din țară, dar și o instalație de ardere a gazului de deșeu. Toate acestea pentru a prelua mirosurile neplăcute.

“Celula 1 și 2 au aproximativ 6 hectare, cu 51 de puțuri de colectare. Ele au rolul să capteze gazul de depozit, care se dezvoltă din degradarea deșurilor în mod anaerob, sunt colectate perimetral de colectoare, separatoare de condens, și în final gazul ajunge în faclă unde ardem gazul conform normativelor românești – mai drastice decât cele europene. Adică, normativele românești spun să ardem la 1100 de grade. Normativele europene spun să ardem între 850 și 1000 de grade”, a spus directorul de departament, Lucian Pavel.

Practic, toți compușii, precum gazul metan, dioxidul de carbon și alții sunt arși și se asigură emisiile conform normativelor europene, spun specialiștii. Lucrarea a cooptat și echipe internaționale.  Stația de ardere este cea mai mare din România, din punct de vedere al capacității de ardere și întreg sistemul este de referință europeană, dau asigurări cei de la rampă.

“Dincolo poate de sutele de sesizări care au fost făcute de cetățenii Brașovului în ultimii ani, astăzi avem un exemplu de bună practică pentru cum ar trebui să fie închis un depozit ecologic de deșeuri. Sper ca acest exemplu de bună practică să fie preluat în toată țara și să avem depozite ecologice cu adevărat și nu gropi de gunoi”, a precizat ministrul Mediului, Costel Alexe.

Autoritătile locale vor vedea dacă vor lua în considerare și partea de valorificare a gazului.

Lucrările de închidere a celor 2 celule au început în primăvara lui 2019 și au ajuns, acum, la 97%, grad de finalizare. Lucrările au fost întârziate și din cauza pandemiei. Recent, a fost așternut ultimul strat de pământ peste foliile speciale. Vorbim despre un pământ vegetal,  care săptămâna trecută a fost înierbat și pe care se vor planta și puieți de mici dimensiuni. Astfel, cele două celule se vor transforma, în scurt timp, într-un deal verde.

Investiția pentru punerea în siguranță a celor două celule se ridică la 14 milioane de lei și este realizată integral din fondurile FIN-ECO Brașov, cea care gestionează groapa de gunoi din Brașov. În prezent, depozitarea gunoiului se face în celula 3.

Adina Chirvasă