Arhivă : Știri din sport Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Echipa de fotbal CSM Corona Brașov a anunțat transferurile a șapte jucători noi

Publicat: miercuri, 1 Iulie 2020 , ora 15.53

Echipa de fotbal CSM Corona Brașov a anunțat transferurile a șapte jucători noi, dintre care trei portari, Daniel Mutu, Mihai Laszlo și Sebastian Ciuperceanu, trei mijlocași, Ștefan Nicolau, George Lingurar și Richard Aszalos și un atacant, Iulian Nechita.


Antrenorul echipei CSM Corona Brașov, Călin Moldovan a declarat că este mulțumit de transferurile făcute, mai ales că jucătorii au fost aduși în perspectiva sezonului viitor.


Cu excepția portarului Mutu, toți jucătorii transferați sunt foarte tineri, sunt brașoveni și au fost aduși în perspectiva sezonului viitor. Aszalos și Nicolau se încadrează în regulamentul federației pentru liga a treia, și suntem siguri că împrreună cu jucătorii cu experiență pe care deja îi avem în lot, vom avea o echipă frumoasă și competitivă. Este important ca cei tineri să crească având exemple în cei maturi de la care, cu siguranță, au ce învăța. Suntem optimiști, suntem mulțumiți de lot astfel că avem tot ce ne trebuie pentru a ne lupta pentru îndeplinirea obiectivelor”.

Daniel Mutu a jucat ultima dată la Olimpic Cetate Râșnov, Mihai Laszlo a fost la Voluntari în vreme ce Sebastian Ciupercianu vine de la Gaz Metan Mediaș. Mijlocașul Ștefan Nicolau a fost la AS SR Brașov, George Lingurar a jucat la Precizia Săcele iar Richard Aszalos a evoluat pentru Olimpic Cetate Râșnov. Atacantul Iulian Nechita a venit la Corona de la Precizia Săcele.


În acest moment Corona Brașov se află pe locul secund în Liga a patra la un punct în spatele liderului Precizia Săcele. Echipele brașovene așteaptă acum decizia Asociație Județene de Fotbal in legătură cu finalul sezonului. Cea mai plauzibilă variantă în acest moment este un play-off cu participarea primelor trei clasate, Precizia Săcele, Corona Brașov și Colțea Brașov cu meciuri directe pe un teren neutru.

Adrian Susanu