ACUM:
0.00
Transilvania by night

Știri din Brașov Înapoi

9700 de doze de vaccin antigripal, pentru Brașov, într-o primă tranșă

Publicat: joi, 17 Septembrie 2020 , ora 12.35
Sursa foto www.rri.ro
Sursa foto www.rri.ro

9700 de doze de vaccin antigripal, pentru campania de vaccinare gratuită, au fost alocate Brașovului, într-o primă etapă. Serurile urmează să ajungă în județul nostru cel mai devreme săptămâna viitoare, speră reprezentanții Direcției de Sănătate Publică, iar mai apoi vor fi distribuite medicilor de familie.


Există grupe de risc. Am primit indicație privitoare la grupele de risc între care intră, în principal, persoanele vârstice, persoanele cu boli cronice, din instituții, personalul medical, gravidele, copiii mici. Sigur că acestea fiind primele categorii luate în calcul și cu siguranță neacoperitor față de nevoi, vom prioritiza distribuirea”, a spus directorul DSP Brașov, dr. Andrea Neculau.


Brașovul va mai primi doze de vaccin antigripal și în alte tranșe, pe măsură ce vor fi trimise de la Ministeru Sănătății, care le va achiziționa. Medicii recomandă vaccinarea antigripală, în acest an, cu atât mai mult cu cât suntem într-un an dificil.


Anul ăsta suntem interesați să îl facem devreme pentru că simptomele de gripă și simptomele Covid se pot confunda. E clar că fiind o boală virală cu manifestare respiratorie la un moment dat vom fi în dificultate să știm ce este. Prin urmare, cu cât protejăm mai mult de gripă, cu atât suntem siguri de ceea ce avem în față. Pe lângă asta, asocierea celor două boli care a fost întâlnită la începutul acestei epidemii, în cursul lunii februarie – martie, a arătat că evoluția poate fi mult mai gravă în contextul în care cele două coexistă”, a adăugat dr. Andrea Neculau.


În alți ani, vaccinarea antigripală a populației începea, de regulă, din a doua parte a lunii octombrie.

Adina Chirvasă