ACUM:
10.03
Weekend împreună (continuare)
Urmează:
11.00
Buletin de știri

Știri din Brașov Înapoi

Ajutor guvernamental pentru localitățile cu pagube în urma ploilor abundente

Publicat: luni, 29 Iunie 2020 , ora 15.06
Sursa foto ISU Brașov
Sursa foto ISU Brașov

Prefectul județului Brașov, Cătălin Văsii, a participat astăzi la videoconferința cu prefecții organizată de ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, care a dorit să afle stadiul evaluării pagubelor produse de fenomenele hidrometeorologice periculoase din ultima perioadă, în vederea acordării despăgubirilor.


Termenul limită pentru transmiterea acestor date este 2 iulie, urmând ca vineri să fie prezentată situația în Guvern.


Județele care au fost mai grav afectate și unde evaluarea este mai laborioasă vor primi sprijin, potrivit oficialului guvernamental.


În județul Brașov, prin ordin al prefectului, s-a constituit în 25 iunie Comisia de evaluare a efectelor fenomenelor hidrometeorologice periculoase, iar evaluarea pagubelor se efectuează în localitățile Budila, Cața, Mândra, Pârău, Poiana Mărului, Șoarș și Feldioara. Până în prezent, în două unități administrativ-teritoriale evaluările sunt finalizate, iar în celelalte cinci sunt în lucru și se vor finaliza până miercuri, a transmis prefectul Cătălin Văsii.

Camelia Vlad