ACUM:
16.03
Sens unic (continuare)
Urmează:
17.00
Radiojurnal
Apoi:
17.10
Sens unic (continuare)

Știri din Brașov Înapoi

Blocul de locuințe sociale de pe strada Zizinului va fi amenajat

Publicat: miercuri, 6 Noiembrie 2019 , ora 10.50
Sursa foto radiotimisoara.ro
Sursa foto radiotimisoara.ro

Blocul de locuințe sociale, de pe strada Zizinului, va fi amenajat abia după ce se vor fi încheiat lucrările de amenajare a Centrului pentru Persoane fără Adăpost, de pe strada Panselelor.

Actualul Centru pentru Persoane fără Adăpost se află pe strada Zizinului. Cei care primesc acum găzduire aici vor fi mutați în viitorul Centru, ce va avea o nouă adresă – strada Panselelor numărul 23, lângă Centrul Multifuncțional de Servicii Sociale. În cea mai recentă ședință de Consiliu Local, aleșii au votat indicatorii tehnico-economici ai viitorului centru de pe Panselelor.

Valoarea lucrărilor de amenajare a noului centru pentru persoane fără adăpost este estimată la peste 19 milioane de lei, cu tot cu TVA, finanțarea urmând a fi asigurată integral de la bugetul local. 

Viitoul centru va funcționa ca adăpost de noapte, centru de zi și centru rezidențial pentru persoane fără adăpost. Căminul ar urma să aibă o capacitate de  86 de locuri de cazare și va genera 14 locuri de muncă.

Actualul Centru pentru Persoane fără Adăpost de pe strada Zizinului are o capacitate de 90 de locuri. În locul acestui centru, urmează a se amenaja un bloc de locuințe sociale cu 24 de unități locative cu una și două camere.

Adina Chirvasă