Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

COVID-19. Brașovean ridicat de pe stradă, plasat într-un centru de carantină și amendat cu 5.000 de lei

Publicat: luni, 23 Martie 2020 , ora 19.48

În județul Brașov, conform datelor Direcției de Sănătate Publică și comunicate de Grupul de Comunicare Strategică, 85 de persoane se află în carantină, iar 1.361 de persoane sunt autoizolate și monitorizate la domiciliu. 514 persoane au ieșit din autoizolare, după trecerea perioadei de 14 zile.

În ultimele 24 de ore, Inspectoratul de Poliție Județean, Inspectoratul de Jandarmi Județean, Gruparea de Jandarmi Mobilă "Burebista" și Poliția Locală au continuat acțiunile de verificare a respectării condițiilor autoizolării. Astfel, au fost efectuate 2.258 de verificări la domiciliile persoanelor aflate în autoizolare, cu mențiunea că, în majoritatea cazurilor, s-a efectuat mai mult de o verificare a aceluiași domiciliu în ultimele 24 de ore.

S-a înregistrat un caz de nerespectare a condițiilor izolării, pentru care s-a luat măsura plasării într-un centru de carantină instituționalizată și s-a aplicat o amendă în valoare de 5.000 de lei.

Echipaje ale Inspectoratului de Poliție Județean și ale Inspectoratului de Jandarmi Județean, cu un efectiv total de 70 de polițiști și jandarmi, au însoțit 8 convoaie care au tranzitat județul Brașov.

Polițiștii brașoveni au verificat, în ultimele 24 de ore un număr de 85 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate, sub aspectul respectării prevederilor impuse de situația de urgență și ale ordonanțelor militare emise după declararea stării de urgență.

Instituția Prefectului județului Brașov face apel la cetățeni să respecte recomandările specialiștilor privind normele de igienă și distanțare socială, precum și prevederile ordonanțelor militare. Reducerea la minimum a riscului de expunere la noul coronavirus este singura cale de a ține sub control răspândirea epidemiei.

Precizăm că informările referitoare la numărul de persoane depistate pozitiv în urma testelor COVID-19 efectuate și numărul de teste COVID-19 efectuate se fac doar de la nivel central, prin Grupul de Comunicare Strategică.

Camelia Vlad