ACUM:
0.00
Transilvania by night

Știri din Brașov Înapoi

Pentru prima dată, anul acesta, Facultatea de Pompieri primește și fete

Publicat: miercuri, 22 Mai 2019 , ora 15.29
Sursa foto ISU Brasov
Sursa foto ISU Brasov
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, căpitan Ciprian Sfreja

Brașovencele care vor să lucreze pentru Inspectoratul pentru Situații de Urgență, au o nouă șansă. Pentru prima dată, anul acesta, Facultatea de Pompieri primește și fete.

50 de locuri sunt puse la dispoziția celor care vor să urmeze cursurile acestei facultăți, iar alte 300 de locuri sunt la școlile de subofițeri de pompieri și protecție civilă. 

Brașovenii care vor să urmeze cursurile școlilor militare trebuie să depună cererile de înscriere la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, până vineri 24 mai.

Ulterior, vor avea două săptămâni la dispoziție pentru a completa dosarele de înscriere cu toate documentele necesare.

Cei care îndeplinesc condițiile trebuie să treacă, mai apoi, de probele psihologice, fizice și medicale, iar la facultatea de Pompieri, candidații vor susține și o probă scrisă la matematică.

Monica Neacșu