ACUM:
0.00
Transilvania by night

Știri din Brașov Înapoi

Platformă epidemiologică DSP Brașov, unică în țară, dezvoltată de informaticieni voluntari

Publicat: joi, 15 Octombrie 2020 , ora 21.50

Brașovul este singurul județ din România cu o platformă electronică pentru gestionarea eficientă a epidemiei de Covid-19, precum și pentru prevenirea răspândirii noului virus. O spun toate entitățile implicate în acest proiect implementat în luna aprilie de câțiva voluntari brașoveni.

Inspector sanitar din cadrul Direcției de Sănătate Publică Brașov, Anca Batiu, a precizat: "Instituția la care lucrez dispune de un instrument foarte bun, care ne asigură o comunicare facilă cu toți factorii implicați în această pandemie. Este vorba despre platforma epidemiologică a DSP Brașov - platformă care, inițial, era un instrument intern - o bază de date pe care o aveam, cu persoanele pozitiv Covid-19 și izolate, precum și persoanele care au fost contacți direcți ai cazurilor confirmate".

Platforma a devenit repede interfața de comunicare între angajații DSP Brașov cu medicii de familie, laboratoarele, spitalele, Universitatea Transilvania și unitățile școlare din județul Brașov. Astfel, fiecare pacient infectat cu Covid-19 apare imediat în această bază de date cu circuit intern, după ce a fost luat în evidență de către DSP Brașov și i-au fost făcute analizele specifice de către laboratorul medical. La aceste date au acces spitalele în care sunt internați, dacă este cazul, unitatea școlară la care lucrează sau învață, dacă este vorba despre un cadru didactic sau elev, precum și medicii de familie ai pacienților în cauză. Totul în acord cu regulile de respectare a datelor cu caracter personal.

"De asemenea, de acest instrument ne folosim în generarea deciziilor de izolare și a deciziilor de carantinare pentru aceste persoane, decizii care sunt trimise în format electronic către persoanele în cauză și, în același timp, urcate în platforma DSP, decizii care pot fi vizualizate de către medicii de familie", a adăugat inspector sanitar Anca Batiu.

Medicii de familie pot folosi această platformă și dacă au o suspiciune de infecție Covid-19 la un pacient. În aceste condiții, DSP Brașov poate direcționa la domiciliu un echipaj al Ambulanței Brașov, pentru recoltarea probelor de exsudat nazofaringian și faringian, pentru analizele medicale.

Președintele Patronatului Medicilor de Familie, Dr. Ana Sestacova, spune că platforma epidemiologică DSP este utilă, dar și-ar dori să fie integrată într-un program la nivel național.

"Este utilă această platformă pentru că noi, medicii de familie, primim informații despre pacienții de pe listele noastre, care sunt pozitivi Covid-19. Lucrul acesta ne ajută să identificăm pacientul și să ținem legătura cu el, să vedem cum se simte - dacă este acasă, dacă este internat - putem avea o comunicare cu pacientul... Dar din punctul meu de vedere, ar trebui integrată această platformă și această comunicare cu DSP în Sistemul Unic Integrat al Casei de Asigurări. Și așa avem multe softuri în care lucrăm în acest moment: pentru alte boli infecțioase, pentru vaccinuri…", a argumentat dr. Sestacova.

Acest program informatic a fost dezvoltat de voluntari ai Fundației Romanian Business Leaders, o comunitate de antreprenori, manageri și profesioniști români, care și-ar fi dorit să îl implementeze în mai multe locuri din țară, gratuit. Însă doar la DSP Brașov au găsit această deschidere, inclusiv pe partea de call center.

Detalii ne oferă unul dintre informaticienii voluntari care au personalizat programul pentru județul Brașov, Sebastian Gânscă.

"Platforma are două module, unul de call center și unul de online, care au fost create în primul rând pentru nevoile DSP, pentru anchetele epidemiologice. A fost gândită inițial pe partea de Covid-19, dar platforma se poate folosi în timp, la fel de eficient, pentru orice tip de epidemie. Pe partea de call center este vorba despre o centrală pusă la dispoziție de companii de telefonie, apoi au fost instalate posturi la calculatoare - și acestea primite prin donație, după care au fost direcționate liniile telefonice ale DSP pe care sunau oamenii și cei de la spitale. Acestea sunt legate la platformă, astfel încât atunci când se primește un apel, operatorul poate identifica rapid apelantul, dacă are un istoric legat de Covid. Pe partea online, pe platformă, s-a realizat managementul persoanelor izolate sau carantinate din cauza noului virus. Între timp au fost integrate pe paltformă și marile laboratoare medicale, pentru introducerea rezultatelor la analizele medicale specifice, apoi spitalele suport Covid, medicii de familie care pot vedea doar fișele propriilor pacienți, nu și pe cei ai colegilor de breaslă, și pot descărca deciziile eliberate de DSP pe numele pacienților, pentru emiterea ulterioară a concediilor medicale. Recent au fost integrate și unitățile de învățământ de stat", ne-a prezentat informaticianul brașovean.

Camelia Vlad