ACUM:
0.00
Transilvania by night

Știri din Brașov Înapoi

PNL Brașov deschide listele pentru parlamentare cu Mihail Veștea, la Senat, și Sorin Ionuț Banciu, la Camera Deputaților

Publicat: vineri, 16 Octombrie 2020 , ora 17.55
Sursa foto Radio România Brașov FM
Sursa foto Radio România Brașov FM

Mihail Veștea, la Senat, și Sorin Ionuț Banciu, la Camera Deputaților. Ei sunt cei care deschid listele pentru alegerile parlamentare, din partea PNL Brașov.

Mihai Veștea este în prezent secretar la Ministerul Dezvoltării. Al doilea pe listă este Ciprian Sterpu, care se recomandă ca economist:


“Sunt bucuros și onorat să fac parte din această echipă pe care PNL o propune pentru alegerile parlamentare, o echipă care îmbină în cel mai fericit mod cu putință experiența și chipurile noi în politică. Am foarte multă pregătire în zona politică și administrativă și în egală măsura provin și din mediul ONG, pentru că am făcut voluntariat atunci când eram student, am condus o asociație de studenți și am făcut parte din generația care, în anii 2000, aici, în Brașov, a organizat primele târguri de locuri de muncă, primele festivaluri multimedia, primele schimburi culturale cu studenți din Europa și am reprezentat universitatea noastră în Europa și nu numai”, a spus Ciprian Sterpu.



Al 3-lea candidat propus este medicul Marius Neculoiu. Pentru Camera Deputaților, lista este deschisă de Sorin Ionuț Banciu, de profesie inginer silvic.


“Am experiență în domeniul Silviculturii și în ultimii 3 ani am făcut parte dintr-un ONG de mediu care are activitate la nivel global și regional, m-am ocupat de un program care se întâmplă în 5 țări din regiunea Europei Centrale și de Est, am contribuit la legi mai bune din postura de ONG și am decis să fac parte, de data aceasta, din Legislativ”, a spus Sorin Ionuț Banciu.


Al doilea pe listă este Gabriel Andronache, care are la activ 3 mandate de deputat, iar al treilea este Dumitru Flucuș. Pe locul 4 este șefa UPU SMURD, Cristina Vecerdi, care a candidat și pe listele la Consiliul Local. Pe locul 5 este Mara Mareș, în prezent deputat. PNL are strânse aproximativ 35.000 de semnături pentru aceste candidaturi, după cum a precizat președintele formațiunii brașovene.

Adina Chirvasă