Știri din actualitate Înapoi
Poșta Română face demersuri ca pensiile să ajungă mai repede la beneficiari
Poșta Română face demersuri ca pensiile să ajungă mai repede la beneficiari, astfel încât toată lumea să aibă bani în casă înaintea sărbătorilor pascale, a declarat, sâmbătă după-amiaza, directorul companiei, Horia Grigorescu.
"Nu doar că ajung toate pensiile la timp, ajung începând cu data de 1 aprilie. Calendarul normal de distribuire a prestațiilor sociale, a pensiilor, este 1 - 15 aprilie. Noi, împreună cu colegii mei, pentru că ei sunt de fapt eroii acestei situații, poștașii, factorii poștali, vom încerca să facem toate demersurile necesare pentru a ajunge chiar mai repede decât calendarul normal. Nu pot să promit acest lucru la acest moment, dar facem absolut tot ce ne stă în putere ca să ajungă banii cât mai repede la toți pensionarii, să aibă toată lumea bani în casă înainte de sărbătorile pascale", a afirmat Grigorescu, la un post de televiziune.
El a recomandat pensionarilor să aibă la îndemână pixul propriu pentru semnarea taloanelor și să păstreze distanța de 1,5-2 metri față de factorul poștal.