Știri din sport Înapoi
Remiză pentru stegari
ACS SR Brașov a dat piept pe stadionul
Tineretului cu CS Blejoi în derbiul etapei a șaptea din seria a cincea a ligii
a treia. Înaintea partidei cele două echipe aveau câte 13 puncte adunate și erau
la doar trei lungimi distanță de liderul Corona Brașov.
Oaspeții au început mai bine jocul și
au reușit să deschidă scorul încă din minutul trei prin Lambru. Replica elevilor
pregătiți de Liviu Nicolae nu s-a lăsat așteptată și stegarii au restabilit
egalitatea prin Horia Popa în minutul 14. Galben-negrii au reușit să întoarcă
rezultatul după pauză, atunci când Firat Cenk a marcat după o centrare a
căpitanului Horia Popa.
Oprea a restabilit egalitatea după un
corner, faza la care brasovenii au solicitat fault în atac la portarul Căucă,
dar arbitrul a validat golul. Nervii au cedat pe final, iar Liviu Nicolae a
fost trimis în tribune pentru proteste!
„Am pierdut două puncte importante, care cred că la finalul campionatului vor conta mult în economia clasamentului. Le-am spus băieților că adversarii sunt foarte periculoși în momentul în care recuperează mingea, pleacă rapid spre poartă, dar și la fazele fixe. Din păcate, la primul gol mingea e la noi, o pierdem și nu reușim să ne reorganizăm defensiv. Golul al doilea, o fază fixă la care trebuia să ne apărăm mai bine. Un rezultat de egalitate care ne lasă un gust amar. Urmează un meci important pentru noi. Va trebui să eliminăm greșelile”, a spus la finalul jocului tehnicianul stegarilor Liviu Nicolae.
Etapa viitoare are loc derbiul orgoliilor, derbiul local dintre Corona Brașov și ACS SR Brașov. Partida se va disputa pe stadionul Tineretului, vineri, de la ora 15.00.