ACUM:
13.03
Pulsul zilei (continuare)
Urmează:
14.00
Buletin de știri
Apoi:
14.03
Pulsul zilei (continuare)

Știri sportive Înapoi

Situație dificilă la Clubul Sportiv Corona

Publicat: luni, 11 Mai 2020 , ora 12.40
Sursa foto arhivă
Sursa foto arhivă

Una din putinele competiții sportive din România care nu și-a închis sezonul este Superliga Națională de Polo. Brașovul este reprezntat de Corona Brașov însă problemele de la clubul brașovean pot afecta viitorul secției și implicit continuarea acestui campionat.


Majoritatea sportivilor și antrenorilor sunt aproape de finalul contractelor. Conducerea clubului a anunțat că decizii cu privire la viitorul clubului vor veni după data de 15 mai dar Federația Română de Polo așteaptă poziții oficiale din partea fiecărului club privind reluarea competiției până pe data de 13.


Varianta de urgență este o prelungirea a contractelor, măsură propusă de coordonatorul secției Florin Turcu.


Ceea ce va urma va fi o prelungire a contractelor cu o perioadă de două luni probabil, adică exact perioada asta în care nu am avut activitate, perioadă în care noi trebuie să ne încadrăm și să reușim să facem și partea de pregătire și de meciuri”, a spus Florin Turcu.


Corona Brașov a câștigat deja medaliile de bronz în Cupa României la polo în acest sezon.


O situație și mai dificilă este la secția de hochei a clubului unde aproape toți sportivii sunt deja liberi de contract dar clubul nu i-a contactat pentru noi înțelegeri. Mai mult, din momentul în care a încercat să desfacă contractele în startul stării de urgență nimeni din conducerea clubului nu a mai vorbit cu jucătorii care sunt acum ofertați de alte cluburi.


Roberto Gliga, căpitanul celor de la Corona dar și al naționalei României de hochei pe gheață, unul din cei mai vechi jucători ai galben-albaștrilor, a anunțat că finalul acestei luni este termenul limită până la care așteaptă poziția conducerii clubului.


Spre sfârșitul lunii aș vrea sa știu unde să mă îndrept, să aleg o cale. Sper ca clubul să vină cu un plan dacă nu deja au unul […] Sunt jucători care au soții, au copii mici și nesiguranța asta a viitorului profesional dar și din punct de vedere financiar îi stresează foarte mult”, a spus Roberto Gliga.


În România numărul jucătorilor autohtoni valoroși de hochei este foarte scăzut, iar la Corona Brașov au evoluat până în acest sezon o bună parte din aceștia.

Adrian Susanu