ACUM:
0.00
Transilvania by night

Știri din Brașov Înapoi

Stadionul Tineretului intră în reparații

Publicat: marți, 14 Ianuarie 2020 , ora 19.02
Sursa foto romaniaregional.ro
Sursa foto romaniaregional.ro

Stadionul Tineretului va intra în reparații, în curând. Asta după ce va fi preluat de Direcția de Administrare a Infrastructurii Sportive, din Primărie, care se va ocupa și de întreținere.

Pe de altă parte, municipalitatea caută mai multe soluții pentru realizarea unui stadion modern. O soluție ar fi construirea unui stadion, cu 35.000 de locuri, lângă viitoarea Sală Polivalentă, unde se află acum Baza Sportivă Brașovia. Însă, pentru asta, municipalitatea trebuie să rezolve problema terenului, acum al Ministerului Educației. Cealaltă soluție ar fi modernizarea actualului stadion al Tineretului. Cât despre viitoarea Sală Polivalentă, ce va fi construită în locul fostului Stadion Municipal, Primăria vrea să lanseze în acest an licitația de lucrări pentru construcție.

Investiția în viitoarea Sală Polivalentă este estimată la peste 220 de milioane de lei.

Adina Chirvasă