ACUM:
14.03
Pulsul zilei (continuare)
Urmează:
15.00
Buletin de știri
Apoi:
15.05
Sens unic

Știri din Brasov Înapoi

"Telefonul Amintirilor" a ajuns la Brașov

Publicat: miercuri, 11 Septembrie 2019 , ora 11.37
Sursa foto radiomures.ro
Sursa foto radiomures.ro
Amintirile Ileanei Mărăcinescu și Cofondatorul Muzeului Istoriei, Smaranda Pașnicu

Telefonul Amintirilor” a ajuns la Brașov, la Muzeul „Casa Mureșenilor” și la Casa Memorială „Ștefan Baciu”.

Este vorba despre o instalație interactivă, cu două funcții: de redare și înregistrare. Proiectul este un demers educațional și cultural al unei asociații care promovează patrimoniul național și valorificarea arhivelor de familie.

Telefonul cuprinde o selecție de memorii, interviuri și scrisori care redau fragmente din viețile celor care au trăit acum aproape un secol în zona Brașovului și Transilvaniei.

Una dintre mărturiile care pot fi ascultate este a Ileanei Mărăcinescu care, la 97 de ani, își aducea aminte de vremurile de război.

„Telefonul Amintirilor” a călătorit până acum, ca parte din proiectele Muzeul Memoriei sau alte proiecte culturale, în București, Iași, Craiova, Constanța, Ploiești și Suceava, iar la Brașov este disponibil până în 15 octombrie.
Raluca Creț, Radio Tg. Mureș