ACUM:
20.10
Pasaj urban (continuare)
Apoi:
23.00
Transilvania by night

Știri din Brașov Înapoi

Un judecător al Curții de Apel Brașov și 5 angajați ai Serviciului Imigrări, confirmați cu Covid-19

Publicat: vineri, 24 Iulie 2020 , ora 13.33
Sursa foto radiooltenia.ro
Sursa foto radiooltenia.ro

Ședințele programate pentru astăzi la Curtea de Apel Brașov au fost suspendate până luni, pentru dezinfecția instituției, după ce un judecător a fost confirmat cu Covid-19. Toți magistrații și personalul auxialiar au fost trimiși acasă.


Toată activitatea este suspendată, toate activitățile de judecată care erau programate în această zi au fost amânate și urmează a se realiza o dezinfecție în cursul zilei de astăzi”, a spus purtătorul de cuvânt al Curții de Apel Brașov, Răzvan Dicu.


În acest moment, Direcția de Sănătate Publică desfășoară ancheta epidemiologică, pentru a se stabili contacții pacientului cu coronavirus.

Și la Serviciul Imigrări din Brașov activitatea a fost perturbată în aceste zile, după ce 5 angajați, inclusiv șef serviciu, Anca Smădu, au fost testați și confirmați cu Covid-19.


Toți se află în izolare, de la începutul săptămânii, după cum a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General pentru Imigrări, Ermina Mihai.


Sursa citată a precizat că acum activitatea în instituție se desfășoară normal, după ce au fost delegați colegi de la alte servicii din județe limitrofe în sprijinul polițiștilor de la Brașov. Dacă volumul de lucru va fi mare, se vor putea face și delegări online, a precizat Ermina Mihai.


Primele cazuri de Covid-19 la Serviciul Imigrări Brașov au apărut la începutul săptămânii, astfel că toți angajații au fost trimiți acasă și s-au luat imediat măsuri suplimentare de dezinfecție. De asemenea, a fost începută Ancheta epidemilogică de către Direcția de Sănătate Publică Brașov.

Camelia Vlad