ACUM:
0.00
Transilvania by night

Știri din Brașov Înapoi

Un pod se construiește, altul se dărâmă, la Hălmeag

Publicat: vineri, 16 Octombrie 2020 , ora 15.01
Sursa foto Consiliul Județean Brașov
Sursa foto Consiliul Județean Brașov

Deteriorat de timp și intemperii, vechiul pod peste Olt, care asigură de 100 de ani legătura dintre localitățile Hălmeag și Șercaia va fi demolat, dar numai după ce vor fi încheiate lucrările la noul pod, în perioada următoare, potrivit autorităților județene.


Președintele Consiliului județean Brașov, Adrian Veștea, a inspectat, ieri, stadiul lucrărilor de construcție, începute cu doi ani în urmă:


Suntem într-un progres foarte bun. Urmează ca, în perioada următoare, să fie demolat vechiul pod care este într-o situație destul de critică și, în același timp, vom da în folosință noul pod”, a spus Adrian Veștea.


Investiția a fost realizată prin Programul Național de Dezvoltare Locală, cu o valoare de peste 6 milioane de lei.


Șeful administrației județene i-a îndemnat pe turiștii care ajung în Țara Făgărașului să facă un popas în satul Hălmeag pentru a admira o biserică fortificată datând din secolul al XI, în curtea căreia se află un bust al împărătesei Austriei, Elisabeta, cunoscută pe numele de Sisi.


Camelia Vlad