ACUM:
12.00
Radiojurnal
Urmează:
12.10
Pulsul zilei (continuare)
Apoi:
13.00
Buletin de știri

Arhivă : Știri din Brasov Înapoi

Zeci de locuri amenajate în piețele brașovene pentru vânzarea mieilor de Paște

Publicat: miercuri, 17 Aprilie 2019 , ora 15.53
Sursa SRR
Sursa SRR

Zeci de locuri pentru vânzarea mieilor de Paște vor fi amenjate în cinci piețe brașovene. Astfel, pentru Paștele Catolic, celebrat duminică, autoritățile vor amenaja, în total, 63 de locuri în piețele Dacia, Astra, Tractorul, Star și Bartolomeu. Pentru Paștele Ortodox, de duminica viitoare, vor fi amenajate 113 astfel de standuri.

În toată această perioadă, piețele brașovene vor fi verificate, la sânge, de către inspectorii sanitar veterinari care vor să vadă  modul în care sunt depozitate și vândute produsele pe care le vor cumpăra brașovenii pentru masa de Paște. 

Crescătorii autohtoni vor avea la dispoziție 10 spații special amenajate, la Brașov, pentru sacrificarea mieilor de Paște.

Pentru paștele Catolic, mieii vor fi vânduți în piețe de joi până sâmbătă, iar pentru Paștele Ortodox, de marțea viitoare până sâmbăta viitoare.

Deocamdată, crescătorii de miei nu s-au prea înghesuit să solicite un loc în piață, însă autoritățile spun, din experiența anilor anteriori, că numărul solicitărilor va crește în apropierea Paștelui.

Adina Chirvasă