Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Caravana SMURD ajunge la Brașov, în primul weekend din mai

Publicat: vineri, 3 Mai 2019 , ora 14.57
Sursa SRR
Sursa SRR

Caravana SMURD „Fii pregătit” poposește, pentru al patrulea an consecutiv, în județul Brașov, în 3 și 4 mai. Prima oprire este la Râșnov, în parcarea unde se urcă la Cetatea Râșnov, apoi, duminică, 4 mai, Caravana ajunge în Făgăraș, în fața Cetății.

Caravana constă ȋn deplasarea unui centru de formare mobil, în care se vor organiza cursuri de instruire a populației pentru acordarea de prim ajutor în situații de urgență.

Prezentările vor include principalele dezastre naturale care pot afecta România - cutremure, inundații, incendii - și modul în care populația se poate pregăti pentru a le face față.

Centrul mobil este construit special pe structura unui tir, are o sală de școlarizare, cu o capacitate de 40 de persoane, și este dotat cu toate echipamentele medicale și de prim ajutor, dispozitive portabile, inclusiv simulatoare, ce permit instruirea eficientă a cursanților în cele mai noi tehnici de acordare a primului ajutor.

Caravana SMURD „Fii pregătit” este un proiect al Departamentului pentru Situații de Urgență, derulat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și susținut de Fundația pentru SMURD, cu sprijinul fundației unei companii de telefonie.

Adina Chirvasă