Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Autostrada Comarnic Brașov va fi declarată de importanță națională și realizată cu fonduri guvernamentale, spune Viorica Dăncilă

Publicat: luni, 22 Iulie 2019 , ora 15.04
Sursa foto SRR
Sursa foto SRR

Autostrada Comarnic- Brașov va fi scoasă din parteneriat public privat și va fi declarată de importanță națională, la următoare ședință a CSAT, astfel încât lucrările să fie realizate cu fonduri guvernamentale.

Anunțul a fost făcut, la Ploiești, de către primul ministru, Viorica Dăncilă.

Aceasta a menționat că pentru construcția acestei autostrăzi în parteneriat public-privat a fost primită o solicitare din partea unei companii chinezo-turce.

Pentru că procedurile sunt, însă, prea complicate, premierul spune că a decis să renunțe la parteneriatul public privat, să declare autostrada Comarnic- Brașov de importanță națională, iar lucrările să înceapă cât mai repede din fonduri guvernamentale.

Cât despre termenul de începere a construcției autostrăzii, Dăncilă a declarat că va face o evaluare după momentul votului din CSAT.

Monica Neacșu