Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Candidații care au promovat examenele de corigențe se pot înscrie pentru cea de-a doua sesiune a Bacalaureatului

Publicat: vineri, 26 Iulie 2019 , ora 13.13
Sursa foto SRR
Sursa foto SRR

Candidații care au promovat examenele de corigențe se pot înscrie, începând de azi, pentru cea de-a doua sesiune a Bacalaureatului.  

Pe 21 august este programată proba scrisă la Limba și literatura română, pe 22 august, proba scrisă la Limba și literatura maternă, iar pe 23 august, proba scrisă obligatorie a profilului.

Pe 26 august este programată proba la alegere a profilului și specializării - proba scrisă, pe 27 și 28 august - evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, pe 29 august - evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, pe 30 august - 2 septembrie - evaluarea competențelor digitale, iar pe 2 - 3 septembrie - evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională. 

Afișarea rezultatelor, la probele scrise, se va face pe 3 septembrie, iar depunerea contestațiilor, în aceeași zi.

Afișarea rezultatelor finale se va face  pe 7 septembrie. 

În sesiunea iunie - iulie, promovabilitatea la Bacalaureat, după soluționarea contestațiilor, a fost de 75,5%.

Mihai Cojocaru