Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Festival de folk și rock, la poalele Pietrei Craiului

Publicat: marți, 6 August 2019 , ora 10.35
Sursa Foto: FOLK ROCK FEST Piatra Craiului
Sursa Foto: FOLK ROCK FEST Piatra Craiului
Răzvan Munteanu, Președintele Asociației Ecoturistice Zărnești Piatra Craiului

Nume grele din folk-ul și rock-ul românesc își dau întâlnire, luna aceasta, în județul Brașov, la primul festival dedicat naturii din țara noastră. Folk Rock Fest Piatra Craiului se va desfășura, în perioada 15- 17 august, pe malul Bârsei, chiar la poalele muntelui supranumit "Crăiasa Carpaților".

Trei scene vor fi amenajate, în Parcul Național Piatra Craiului, iar printre artiștii invitați se numără Emeric Imre, Vița de Vie, Luna Amară, Bucium, Coma, Trooper sau Byron.

Folk Rock Fest Piatra Craiului este un proiect unic în România, un festival cu muzică bună, plimbări cu bicicleta, drumeții montane și escalade, ateliere, jocuri și spectacole pentru copii.Festivalul va avea un spațiu de camping de 5.000 de corturi dotat cu toalete, dușuri, pază și bar. În organizarea evenimentului s-au implicat peste 200 de persoane.

Accesul general, cu campare, costă 280 de lei, iar pentru un bilet de o zi, cei interesați trebuie să plătească 110 lei. Copiii până în 12 ani au intrarea gratuită.

Monica Neacșu