Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Cerbul de Aur, ediția a 19-a, a început în forță, aseară, în Piața Sfatului

Publicat: vineri, 23 August 2019 , ora 11.50
Sursa foto SRR
Sursa foto SRR

Festivalul Internațional Cerbul de Aur, ediția a 19-a, a început în forță, aseară, în Piața Sfatului din Brașov. 12 interpreți din 10 țări sunt în cursa pentru marele trofeu dar și pentru alte premii.

Un cor inedit, o alăturare în premieră a unor artiști, concerte speciale - acestea sunt câteva din noutățile de anul acesta ale Festivalului Cerbul de Aur.

Organizat de Televiziunea Română, alături de partenerii săi, în perioada 22-25 august, Festivalul  reunește 350 de artiști, într-o competiție internațională de interpretare, 10 show-uri și un spectacol complet de folclor.

Muzicianul Zoli Toth a deschis cea de-a 19-a ediție a Festivalului Internațional Cerbul de Aur, alături de 80 de copii din corul Cantus Mundi.

Zoli Toth, a pregătit un moment inedit alături de ansamblul de percuție Cantus Mundi. Sunete din diferite zone ale țării, emise de obiecte transformate în „instrumente” neconvenționale au adus, practic, întreaga Românie și valorile sale autentice pe scena de la Brașov. Momentul a fost unul inedit, extrem de apreciat de publicul din Piața Sfatului.

În prima seară a festivalului a urcat pe scena din Brașov Ștefan Bănică Junior, alături de Rock’n roll band și grupul vocal The 50's.

Ștefan Bănică Junior a cântat de trei ori pe scena festivalului, prima dată în 1998, apoi în 2001 și 2008. Artistul e de părere că brașovenii ar trebui să fie mândri că un asemenea festival are loc în orașul de care îl leagă atâtea amintiri.

Big Band-ul Radio, cea mai cunoscută și longevivă orchestră profesionistă din România, împreună cu 30 de membri ai Orchestrei Operei din Brașov, formează orchestra Festivalului Internațional Cerbul de Aur 2019. Sub bagheta dirijorilor Ionel Tudor și Andrei Tudor cei 50 de instrumentiști îi acompaniază pe finaliștii ediției și pe artiștii care susțin momente speciale pe scena Cerbului. 

Este o tradiție prezența Big Band-ului Radio la festival, după ce, la prima ediție, în 1968, Orchestra Radioteleviziunii, condusă atunci de Sile Dinicu, a fost cea care a acompaniat artiștii.

Mihai Cojocaru