Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Se lucrează la podul de la Hălmeag

Publicat: miercuri, 25 Septembrie 2019 , ora 15.04
Sursa foto Consiliul Județean Brașov
Sursa foto Consiliul Județean Brașov

Podurile peste Olt, cel mai important râu care străbate județul Brașov, sunt mai vechi de o jumătate de secol și grav afectate de inundații și intemperii. În 2019, administrația județeană și-a propus să reabiliteze, modernizeze sau să construiască de la zero podurile de pe cursul Oltului.

Cea mai mare problemă era la Hălmeag, unde Consiliul Județean a investit peste 6 milioane de lei pentru construirea primului pod din județ în ultima jumătate de secol. Podul de aici a fost construit din lemn la finalul Primului Război Mondial, cu titlu de provizorat, însă a fost utilizat aproape 100 de ani.

Chiar dacă la nivel național a fost secetă în acest an, la Hălmeag a plouat mult în primăvară și lucrările au fost întârziate, astfel că termenul de finalizare a lucrărilor va fi prelungit. 

Consiliul Județean Brașov are în administrare 7 poduri peste Olt.

La Podu Olt se va construi un pod nou, iar la Arini este necesară doar întreținerea podului.

La Măieruș există un pod din lemn care va fi reparat și se caută soluții financiare pentru construirea unuia nou.

La Crihalma lucrările de construcție a unui pod nou au fost preluate de Compania Națională de Investiții, iar la Voila este un pod important și pentru forțele NATO, care se antrenează la Cincu și există finanțare de peste 14 milioane de lei.

Podul de la Augustin va fi refăcut și el, în parteneriat cu Consiliului Județean Covasna.

Sorin Țârcă