Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

O mezzosoprană a Operei Brașov, debut pe scena Operei din Sydney

Publicat: marți, 1 Octombrie 2019 , ora 14.54
Sursa foto Carmen Topciu
Sursa foto Carmen Topciu

Carmen Topciu este mezzosoprană a Operei Brașov de 12 ani, dar de aproape 8 ani cântă și pe marile scene ale lumii. În iulie 2019, vocea i s-a auzit tocmai la celălalt capăt al Pământului – în Australia, la Opera din Sydney, mai exact.

Aici a fost Giovanna Seymour, în spectacolul „Ana Bolena”, de Gaetano Donizetti, în regia lui Davide Livermore.

Premiera a avut loc în luna iulie, dar Carmen Topciu s-a aflat în Sydney timp de două luni.

Povestea acestei experiențe începe însă mult mai devreme, mai exact, de când directorul Operei din Sydney a auzit-o cântând la Verona, în 2018. Și a fost o șansă enormă, pentru că a face o audiție dincolo de Ocean este dificil din punct de vedere material. 

În Sydney, mezzosoprana a găsit o altă lume. Ne povestește că oamenii sunt mult mai relaxați, însă și extrem de serioși, muncitori și profesioniști.

Diferit este și modul în care funcționează lumea spectacolului. Opera din Sydney nu este un teatru de repertoriu, ci de spectacol. Se lucrează la o producție, ce este prezentată în mai multe rânduri, după care se trece la un alt spectacol, prezentat, de asemenea, în mai multe rânduri. „Ana Bolena” a fost prezentată în opt spectacole consecutive. 

Pentru că a fost un succes,direcțiunea Operei din Sydney va continua trilogia împărăteselor donizettiene, care mai cuprinde spectacolele „Maria Stuarda” și „Roberto Devereaux”.

Carmen Topciu a fost deja selectată pentru a juca și în spectacolul „Maria Stuarda”, ce va fi prezentat, în anul 2021, la Opera din Sydney. 

Adina Chirvasă