Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Posibile schimbări la Bacalaureat

Publicat: marți, 19 Noiembrie 2019 , ora 11.34
Sursa foto: Radio Romania Actualitati
Sursa foto: Radio Romania Actualitati

După promulgarea legii de către Klaus Iohannis potrivit căreia elevii vor sta mai puțin la școală, ministrul Educației, Monica Anisie a anunțat că ia în calcul să modifice modul în care se va desfășura bacalaureatul, îndeosebi în ceea ce privește cea de-a treia probă scrisă, la alegere.

Această schimbare va depinde, totuși de consultarea publică.

"Cred că voi deschide și acest front, pentru că mai este o problemă legată de bacalaureat, pe care mi-au semnalat-o și în emailurile pe care le-am primit de la elevi. Este vorba de acea a treia probă scrisă, la alegere, în funcție de profil pentru liceele tehnologice, pentru liceele vocaționale. Ar trebui să le dăm posibilitatea să-și aleagă una dintre materiile la care ei s-au specializat. Îmi doresc să deschid și acest front pentru anul școlar următor. Nu pentru anul acesta. Anul acesta nu se poate face nicio modificare și nici nu sunt adepta modificărilor din timpul anului școlar pentru că mi-am dorit întotdeauna să conturăm niște decizii pentru viitor, nu în timpul anului școlar să facem lucrul acesta'' a precizat ministrul într-un interviu acordat celor de la hotnews.ro.

Schimbări ar putea apărea și în ceea ce privește desfășurarea probelor orale. Monica Anisie consideră că ar fi o soluție evaluarea cu note în cadrul probelor de competențe.

Profesorii spun că o astfel de modificare ar determina elevul să trateze probele orale cu o mai mare seriozitate și implicare.

De asemenea, elevii consideră că înlocuirea calificativelor cu note la probele de competențe i-ar stimula și mai mult să învețe, cu atât mai mult cu cât aceste note ar influența media finală a bacalaureatului.

Ministrul Educației a declarat, de altfel, că aceste schimbări se vor produce cel mai probabil începând cu anul școlar viitor.

Adina Milea