Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Și Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov a intrat în lupta pentru combaterea epidemiei de coronavirus

Publicat: duminică, 5 Aprilie 2020 , ora 13.02
Sursa foto arhivă SRR
Sursa foto arhivă SRR

Deși s-a spus, la începutul crizei pandemice în România, că Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov nu va trata pacienții cu COVID-19, pentru a se putea concentra pe celelalte patologii, planurile par să se fi schimbat. Spitalul Central a intrat în această luptă de combatere a coronavirusului. De 10 zile s-a început tratarea pacienților cu forme severe de coronavirus. Aceasta deoarece unitatea este singura din județ pregătită să trateze astfel de pacienți.

"La Sediul Central am organizat o Unitate de Primiri Urgențe separată, prin montarea a 3 corturi, cu camera triaj, zona UPU cu 8 paturi, zona interioară cu 3 paturi pentru pacienți gravi cu posibilitate intubare si ventilatie mecanică. În continuarea zonei UPU am organizat o nouă secție ATI, cu 10 paturi ATI dotate complet, inclusiv ventilatoare, ce se poate extinde la 15 paturi - toate funcționale în acest moment. Această zonă este complet separată de celelate zone ale spitalului, printr-o zonă tampon, de echipare. Zona cuprinde și aparatura dedicată diagnosticului - CT, EKG, aparat radiologie mobilă. Am creat circuit cu lift separat către o sală de operație dedicată COVID-19", a precizat purtătorul de cuvânt al spitalului, Marius Leonte.

Până astăzi nu s-a înregistrat nici un deces, potrivit conducerii spitalului. De asemenea, primul pacient internat cu coronavirus la ATI, după o lungă perioadă de îngrijiri a fost detubat și respiră singur. De menționat este că alți patru pacienți cu coronavirus sunt intubați la această unitate spitalicească.

Restul corpului Central poate asigura urgențele noncovid, inclusiv secția ATI, ca si până acum. Până în acest moment, nici un cadru medical nu a fost declarat pozitiv, dintre cele testate, iar operațiunea de testare va continua și în perioada următoare.


În așteptare, 27 de ventilatoare

Cât privește achizițiile recente de aparatură medicală necesară în spitalul central pentru tratarea pacienților, conducerea spitalului ne-a informat că, la această oră sunt 20 monitoare, 30 injectomate, 30 infuzomate, 3 stații perfuzabile. Dar mai sunt și contracte neonorate încă, pentru 27 de ventilatoare, pentru care termenul de livrare se prelungeste, din cauza furnizorilor. De asemenea, un ventilator a fost primit prin donație.

În total, spitalul central dispune de 34 ventilatoare, la care se adaugă 5 în Unitatea de Primiri Urgențe și 3 ventilatoare mobile, mult peste media pe țară, după cum a precizat conducerea Spitalului Județean.

Pentru primirea pacienților infectați cu virusul SARS-CoV2, care vor fi din ce în ce mai mulți, din păcate, în spital s-au făcut reamenajări.

Astfel, a fost mutat provizoriu personalul unor secții, iar acum este așteptat, din nou, avizul DSP Brasov. Scopul acestor mutări a fost de a elibera pavilionul Tractorul și de a transforma secțiile Interne II și Interne III în secții care să preia toate cazurile suspecte Covid 19 la etajul I și II, cu un total de 135 de paturi. De asemenea au fost pregătite și circuitele aferente. La etajul III a fost pregătit spațiul pentru crearea a 10 paturi ATI, în locul celor două săli de operație și a celor 5 paturi ATI.

Problema cea mai mare în acest moment ar fi dotarea acestor paturi ATI și personalul specializat. DSP Brașov ar trebui să rezolve partea de personal, prin detașarea specialiștilor pe urgențe și terapie intensivă din alte spitale.

Totodată, în pavilionul Central a fost organizat un corp de etaj izolat pentru cazurile chirurgicale suspecte Covid. Pe fiecare secție au fost organizate saloane separate pentru izolarea cazurilor suspecte Covid 19.


 

Camelia Vlad