Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Lucrările la Colegiul Național Unirea, finalizate până în septembrie

Publicat: joi, 30 Aprilie 2020 , ora 16.34

Lucrările de reabilitare de la Colegiul Național Unirea – Corpul A, începute de aproape doi ani, se vor finaliza până la începutul anului școlar 2020-2021, în toamnă, dă asigurări primarul municipiului Brașov, George Scripcaru.


Vrem ca la începutul anului școlar acest colegiu să fie finalizat ca și lucrări investiționale. Suntem în grafic astăzi, am recuperat timpul pierdut pentru că acolo am avut o problemă cu compania din Spania care ne-a creat mari probleme și la Unirea și la Moisil. Am recuperat mult din graficul de execuție și mă bucur că încă un colegiu important din municipiul Brașov va avea dotările și necesitățile pentru elevi dar și pentru profesorii care predau”, a spus George Scripcaru.


Lucrările sunt acum executate de RIAL, companie în subordinea Consiliului Local. Asta după ce firma care a câștigat inițial licitația – aceeași care a lucrat și la Colegiul „Grigore Moisil”, nu a respectat termenii, iar contractul a fost reziliat. Contractul inițial a fost semnat în 5 iulie 2018, iar lucrările ar fi trebuit să se încheie în termen de un an. Însă, firma spaniolă nu a făcut decât aproximativ 12% din ce a promis. Deja s-au făcut mare parte din lucrări la parter, etajul I și II. Cel mai mult de lucru este la subsol, unde s-a făcut cam 60% din ce este proiectat.


A fost necesară decopertare întregului subsol, pe o adâncime de 30 de centimetri, din cauza umezelii foarte mari. Pentru a putea scoate toată umezeala din pereți este necesară o pregătire mai specială pentru straturile-suport, prin turnarea a 20 cm de agregat mărunt, apoi montarea unui strat de polistiren, apoi se toarnă beton și se plachează cu granit. Pe margine vor fi grile de ventilație, pentru eliminarea definitive a umezelii din pardoseală și pereți”, a explicat inginerul Sorin Grigori, unul dintre reprezentanții RIAL.



Proiectul include în planul de reparații capitale pentru corpul A și un lift exterior care va putea fi folosit deopotrivă de persoanele cu dizabilități și de ceilalți elevi sau de profesori. Acest lucru face din Colegiul Național Unirea prima instituție de învățământ cu sediul într-un corp de clădire atât de vechi care are lift exterior. Pe tot șantierul sunt 42 de oameni care lucrează. Valoarea acestui contract se ridică la peste 9,3 milioane lei.
Colegiul Național Unirea a fost înfințat în 1898.

Adina Chirvasă