Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

A fost lansată licitația pentru construirea Sălii de gimnastică a Școlii Gimnaziale 2

Publicat: luni, 20 Iulie 2020 , ora 16.35
Sursa foto Primăria Brașov
Sursa foto Primăria Brașov

Municipalitatea a lansat procedura de achiziție publică pentru lucrările de construire a sălii de sport de la Școala Gimnazială nr 2. Vorbim despre o sală destinată în special gimnasticii.

Contractul are o valoare estimată la peste 18 milioane lei, cu tot cu TVA, iar termenul de depunere a ofertelor este de 17 august.

După desemnarea constructorului și semnarea contractului, sala va trebui ridicată în 14 luni. Va avea două etaje și va oferi sportivilor atât o suprafață de antrenament, cât și o zonă omologată pentru competiții specifice  gimnasticii artistice. Va fi dotată și cu o tribună de peste 200 de locuri.

În orașul nostru, sportivii de la la CSS Brașovia au adus, în ultimii 30 de ani, aproximativ 400 titluri de campioni naționali, dar și titluri internaționale și reprezentări la campionatele mondiale și europene.

Adina Chirvasă