ACUM:
14.03
Pulsul zilei (continuare)
Urmează:
15.00
Buletin de știri
Apoi:
15.05
Sens unic

Arhivă : Știri din muzică Înapoi

The Motans a lansat un nou single, „Valuri mari”

Publicat: sâmbătă, 3 August 2019 , ora 8.20
Sursa: Global Records
Sursa: Global Records

Emoție, sensibilitate, recunoștință și bucuria visurilor împlinite, chiar și atunci când par de neatins. Cu un mesaj puternic, de a nu renunța niciodată la autenticitate și la ceea ce te face fericit, piesa „Valuri mari” este cadoul pe care artistul „The Motans”, Denis Roabeș, îl oferă tuturor fanilor săi pe 2 august, de ziua lui. 

Piesa a fost interpretată în premieră la Arenele Romane pe 31 mai, în primul mare concert susținut în fața a 5000 de fani. Creată ca o surpriză și un cadou pentru toți cei care au venit la The Motans Grand Concert, melodia a fost finalizată cu o seară înainte de eveniment, după cum le-a împărtășit Denis Roabeș celor prezenți, rugându-i să fie parte din videoclipul piesei ale cărei semnificație și compoziție au mare însemnătate pentru el. „O să vă rog ca de la începutul piesei și până la finalul ei să stați cu mâinile în aer. Ele vor simboliza valurile și piesa este despre asta: să nu lăsați niciodată mâinile jos și să faceți valuri. Este o piesă foarte puternică pentru mine și sper din tot sufletul să nu plâng de emoție, ca un copil de 12 ani.”, a mărturisit artistul în timpul concertului. 

Tocmai de aceea, Denis a ales special ziua sa de naștere, 2 august, pentru a oferi celor care se bucură de muzica The Motans cea mai personală poveste, în versuri create chiar de el. 

VEZI VIDEOCLIPUL AICI