Arhivă : Știri din actualitate Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România și-a deschis porțile, în capitală

Publicat: miercuri, 20 Noiembrie 2019 , ora 13.44
Sursa foto SRR
Sursa foto SRR

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România și-a deschis, astăzi, porțile în capitală.

Acesta se desfășoară la Romexpo, timp de 5 zile, perioadă în care vor avea loc aproape 900 de evenimente puse la cale cu ajutorul celor peste 250 de expozanți.

Evenimentul a ajuns la cea de-a 26-a ediție și în acest an se desfășoară pe o suprafață de aproximativ 8.300 mp.

Radio România Brașov FM vă va ține la curent prin intermediul corespondentului nostru cu cele mai importante evenimente ce au loc in cadrul Targului Gaudeamus Radio România.

"Este singurul târg făcut din afara editurilor. Noi dăm șanse egale tuturor editurilor, de la cele mai mari, proeminente, până la cele noi care apar. Noi suntem, dacă vreți, să nu îi spunem arbitrii, dar încercăm să fim administratorii unui joc corect în prezentarea și distribuirea cărților din această zonă.", a precizat președintele director general al Radio România, Georgică Severin

Anul acesta, Târgul Gaudeamus este dedicat celor 30 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, iar Mircea Dinescu și Ion Caramitru au acceptat să fie co-președinți de onoare ai evenimentului.

Bianca Bucă