Arhivă : Știri din actualitate Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Modificări legislative privind dezinsecțiile

Publicat: miercuri, 22 Ianuarie 2020 , ora 15.25
Sursa foto Primăria municipiului Brașov - Andrei Paul
Sursa foto Primăria municipiului Brașov - Andrei Paul

Tragedia de la Timișoara, când, în urma dezinsecției unui bloc au murit doi copii și o femeie, a dus la modificări legislative.

Ordinul 1030 din 2009 a fost modificat și completat prin Ordinul 15 din 14 ianuarie 2020. În urma acestui ordin a devenit obligatoriu ca toate persoanele fizice sau juridice care utilizează produse biocide în spațiile folosite de populație sau cele care desfășoară activități de coafură sau înfrumusețare să solicite certificarea conformității cu normele de igienă și de sănătate publică.

“În cazurile în care nu au această certificare, au termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a ordinului, până în 13 februarie 2020, să solicite această certificare.”, a precizat Alina Groșanu, șefa Departamentului Juridic al Camerei de Comerț și Industrie Brașov

Solicitarea se face la Direcția de Sănătate Publică a județului Brașov.

Din fericire, în județul nostru, cele mai multe persoane care desfășoară astfel de activități au primit aceste autorizații, chiar dacă până acum nu erau obligatorii.

Sorin Țârcă