Arhivă : Știri din actualitate Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Nu trebuie să ne grăbim cu măsurile de relaxare, atrage atenția șeful Cancelariei premierului

Publicat: duminică, 3 Mai 2020 , ora 16.22
Sursa foto rri.ro
Sursa foto rri.ro

Evoluția epidemiologică a ultimelor zile ne arată că nu trebuie să ne grăbim cu măsurile de relaxare”, a spus șeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, duminică, la un post de televiziune.


Ionel Dancă a adăugat că Guvernul a încercat în ultima perioadă să enunțe diverse scenarii pentru a da o speranță românilor că situația va putea fi depășită și că se va putea reveni la un ritm de viață normal, dar că acest lucru depinde, nu neapărat de autorități, cât de evoluția infecțiilor:


În ultimele zile, vedem că, în ciuda tuturor recomandărilor, poate și pe fondul unei, să-i spunem, relaxări anticipate, grăbite, a populației în urma discuțiilor legate de posibilele măsuri de relaxare au apărut noi cazuri și noi focare, de aceea trebuie să fim în continuare și să gestionăm situația astfel încât să limităm la maximum riscurile posibile”.


Totodată, Ionel Dancă a precizat că Guvernul ia în considerare toate scenariile posibile, de la prelungirea stării de urgență și menținerea în continuare a unor măsuri restrictive până la posibilitatea renunțării la situația de urgență:


Sunt câteva priorități inclusiv din punct de vedere al limitelor de suportabilitate a acestor măsuri pe care le-am adoptat în ultima perioadă și în același timp în corespondență cu nivelul de risc al acestor relaxări din punct de vedere al răspândirii infecțiilor. Conform scenariilor, există anumite zone care prezintă un risc ridicat de răspândire a infecțiilor și, în ciuda tuturor - să spunem - așteptărilor populației, ele vor trebui amânate, mă refer aici la zona de restaurante, zona de mall-uri care nu vor fi în prima linie a măsurilor de relaxare. În schimb, am adoptat deja un program mai relaxat pentru populația în vârstă, pentru deplasarea lor în vederea rezolvării diverselor probleme zilnice, ne gândim în continuare pentru părinți și pentru copii, pentru a da posibilitatea de a ieși în parc la plimbare copiii, sigur menționând locurile de joacă care permit contact multiplu între copii să fie închise”, a precizat Ionel Dancă.


Măsurile vor fi decise numai după ce Guvernul va face o estimare foarte riguroasă, în zilele anterioare deciziilor, respectiv înainte de 15 mai, a mai adăugat Ionel Dancă.

Radio România Brașov FM